În perioada 19-20 aprilie 2024, Facultatea de Business și Turism a avut onoarea de a participa la cea de-a treia ediție a Zilelor Porților Deschise în industria ospitalității, organizată de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Anul acesta ne-au primit cu brațele deschise trei locații pline de farmec: Hotel Ibis Style Erbas, Hotel Grand Continental și Hotel Caro. Aceste locuri au oferit oportunitatea de a ne aventura în tărâmul ospitalității, invitându-ne să explorăm granițele acestei industrii cu inima deschisă și mintea curioasă.
Cu sprijinul domnului Conf. univ.dr. Mihai Tănase și a domnului Lect. univ. dr. Georgică Gheorghe, studenții au avut ocazia să afle mai multe detalii despre funcționarea propriu-zisă a acestor hoteluri din București.
În cadrul Hotelului Ibis Style Erbas, doamna Elena Dumitrescu, general manager, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, i-a ghidat pe studenți în rândul principalelor departamente operaționale ale hotelului, oferindu-le o perspectivă captivantă asupra industriei.
Vizita la Grand Hotel Continental a fost o experiență memorabilă, oferind studenților o incursiune în istorie bogată a hotelului, precum și admirarea arhitecturii sale impresionante. Gazdele de anul acesta au fost: Iuliana Bălan – manager recrutare, Mirela Constantin – front office manager, Adina Ioniță – sales manager și Sanda Almășan – general manager. Întâlnirea cu membrii echipei de management a Grand Hotel Continental, a constituit o oportunitate unică de a înțelege complexitatea activității din culisele unui hotel de lux.
La Hotel Caro studenții au descoperit esența ospitalității în cadrul unei instituții renumite pentru serviciile sale excelente. Cu ajutorul domnului Lect. univ. dr. Georgică Gheorghe, aceștia au avut posibilitatea să interacționeze cu personalul hotelului și să înțeleagă mai bine dinamica industriei HORECA.
Participarea la Zilele Porților Deschise a reprezentat nu doar o oportunitate de a explora diverse aspecte ale industriei ospitalității, ci și un moment de inspirație și învățare pentru viitorii profesioniști din domeniu. Astfel, studenții au avut ocazia de a se întâlni cu profesioniști din industrie și de a-și dezvolta cunoștințele și abilitățile într-un mod practic și captivant. Acest eveniment a demonstrat angajamentul facultății față de pregătirea studenților pentru o carieră de succes în domeniul ospitalității și a consolidat colaborarea cu partenerii din industrie.