În perioada 8 – 13 septembrie 2025, la Sibiu, a fost organizată Universitatea de vară „Transformarea digitală. Provocări și oportunități pentru afaceri”, desfășurată în parteneriat de Facultatea de Business și Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din București și Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Programul a reunit 20 de studenți, majoritatea provenind de la diferite facultăți ale ASE București, oferindu-le oportunitatea de a dobândi perspective noi asupra transformării digitale și asupra modului în care aceasta influențează mediul de afaceri contemporan.

Pe parcursul celor cinci zile, participanții au fost implicați într-un program variat, care a combinat activități educaționale și vizite culturale.

Printre acestea s-au numărat:
– vizita la Muzeul ASTRA
– vizitarea Muzeului Național Brukenthal
– excursii la Biertan și Sighișoara
– descoperirea obiectivelor turistice ale orașului Sibiu
– vizita la Grădina Zoologică din Sibiu

Un element central al universității de vară a fost proiectul realizat de studenți, prin care aceștia au evidenţiat avantajele și dezavantajele noilor evoluții din domeniul digital din perspectiva utilizatorilor finali.

În plus, pentru a stimula creativitatea și spiritul de echipă, a fost organizat un concurs pentru cea mai reușită fotografie a universității de vară.

Evenimentul a reprezentat o experiență valoroasă, care a combinat dimensiunea educațională cu cea culturală și de socializare, consolidând în același timp parteneriatul dintre cele două facultăți.

Întreaga activitate de planificare și desfășurare a Universității de vară a fost coordonată de lect. univ. dr. Gheorghe Georgică (ASE București) și conf. univ. dr. Virgil Nicula (ULB Sibiu).

Mulțumiri partenerilor care au sprijinit buna desfășurare a evenimentului!