Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare lansează a XI-a ediţie a Concursului Costin Murgescu pentru cercetare. Concursul este destinat studenţilor români, masteranzi și doctoranzi, înscriși la o universitate din România sau din străinătate, la diferite specializări (științe economice, sociale, politice sau științe exacte).

Concursul „Costin Murgescu” pentru cercetare, ediția a XI-a este organizat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în colaborare cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) .

Concursul dorește să ofere o șansă de afirmare tinerilor români care cercetează evoluțiile socio-economice și politice contemporane, indiferent cărei școli de gândire aparțin și să îi promoveze în rândul specialiștilor de valoare.

Premiul concursului „Costin Murgescu” este în valoare de 3000 euro, juriul putând acorda suplimentar mențiuni, în funcție de noutatea ideii, originalitatea temei sau a perspectivei abordate.

Data limită de înscriere în concurs este 15 septembrie 2022, iar lucrările finale se transmit până la data de 15 octombrie 2022.

Eseurile vor fi redactate în limba engleză sau română, iar evaluarea acestora va avea în vedere noutatea și originalitatea temei sau a perspectivei abordate, dar va pune accent și pe clădirea argumentației și stilul redactării.

Regulamentul și condițiile de participare sunt disponibile accesând link-ul următor: https://www.fgdb.ro/pagini/concursul-costin-murgescu .

Teme de cercetare:

– analiza corelației dintre parcursul profesional al absolvenților și competențele obținute în programele de studii (ale universității/facultății);

– formarea competențelor necesare pe piața muncii / pentru o carieră în domeniul cercetare-inovare / pentru antreprenoriat, prin intermediul disciplinelor din planul de învățământ; analiza disciplinelor din punctul de vedere al conținutului și structurii (teoretic/aplicativ) și al contribuției acestora la formarea competențelor menționate anterior;

– identificarea competențelor necesare pe piața muncii din perspectiva relației angajatori-tineri absolvenți;

– cerințele companiilor și capacitatea universităților/facultăților de a forma viitori angajați, in contextul pandemiei de COVID-19;

– competențele digitale / transversale necesare viitorilor economiști;

– adaptarea curriculei în vederea asigurării de competențe în concordanță cu cerințele mediului economico-social, economia globală și cu evoluția societății digitale (noi meserii, oportunități în IT, agricultură, energie, servicii suport pentru companii etc.);

– tendințele în dezvoltarea tehnologică/dezvoltarea economiei/dezvoltarea durabilă și estimarea cererii pentru diferitele categorii de competențe;

– identificarea nevoilor transversale de pe piața muncii;

– egalitatea de gen și reprezentativitate pe piața muncii;

– proiecte inovative cu implicarea actorilor locali/regionali/naționali, transfer tehnologic dinspre mediul academic spre mediul de afaceri.