Luni, 18 noiembrie, studenții programelor de masterat ai Facultății de Business și Turism,
însoțiți de domnul Lect. Univ. Dr. Gheorghe Georgică, au petrecut o zi specială la Institutul
Culinar Disciples Escoffier
.

În cadrul acestei vizite de lucru, participanții au avut ocazia să descopere secretele
bucătăriei franțuzești sub îndrumarea talentatului chef Marius Badiu. Momentul central al zilei
a fost prepararea unei delicioase tarte cu praz, o rețetă clasică franțuzească, care a fost nu doar
gătită, ci și savurată de către studenți.

Pe lângă activitatea practică de gătit, studenții au interacționat cu ceilalți cursanți ai
institutului, schimbând idei și impresii despre preparatele gătite. Ziua s-a încheiat cu o lecție
importantă despre organizare și responsabilitate, prin curățarea și organizarea spațiului de lucru.
Mulțumim cu recunoștință gazdelor noastre de la Institutul Culinar Disciples Escoffier
pentru această experiență minunată, care a adus un plus de savoare și inspirație în parcursul
educațional al studenților noștri!

Astfel de inițiative sunt esențiale pentru a combina teoria academică cu experiența
practică
și pentru a crea punți între educație și domeniul profesional.