Evaluare cadre didactice

RAPORT PRIVIND EVALUAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE DE CĂTRE STUDENȚI - SINTEZĂ

Evaluarea cadrelor didactice din cadrul Facultății Business și Turism se realizează în baza Metodologiei de evaluare a cadrelor didactice. Ea se desfășoară online, prin intermediul unei platforme care este activată în săptămânile 11-12 ale fiecărui semestru. Studenții completează anonim, un chestionar cu 12 întrebări, care vizează principalele dimensiuni ale procesului didactic: claritatea și structura predării, utilizarea materialelor didactice și gradul de participare al studenților. Răspunsurile au fost exprimate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 reprezintă nivelul minim, iar 5, nivelul maxim de apreciere. După încheierea sesiunii de examene, accesul pe platformă este dezactivat, iar evaluările sunt finalizate, rapoartele obținute din prelucrarea datelor fiind transmise cadrelor didactice, în scopul îmbunătățirii calității actului didactic.

Prezentul raport analizează evaluarea cadrelor didactice, pe fiecare semestru, atât pentru licență, cât și pentru masterat, pentru anul universitar 2024-2025, dar și pe specializări (licență română, licență engleză și cele 7 programe de masterat active în cadrul facultății Business și Turism, respectiv: Business, Administrarea afacerilor comerciale, Administrarea afacerilor în turism, Excelență în business și servicii, Geopolitică și afaceri, Managementul calității,expertiză și protecția consumatorului, Vânzări și dezvoltare organizațională).

În primul semestru al anului universitar 2024-2025, în cadrul Facultății Business și Turism au activat 1690 de studenți (licență și masterat), dintre care au evaluat 111 persoane, pentru 54 de cursuri, respectiv 65 de seminare, pentru un număr de 127 cadre didactice. Au fost evaluate atât cadrele didactice care au desfășurat activități didactice la licență, cât și cele care au avut activitate didactică la programele de masterat ale facultății.

În primul semestru al anului universitar 2024-2025, la licență au fost evaluate 85 cadre didactice, numărul de studenți care au evaluat un cadru didactic fiind cuprins între 1 și 23. Media obținută de cadrele didactice evaluate a fost de 4,47 din 5. Pentru licență, au fost înregistrate 575 de evaluări din partea studenților.

La masterat, în aceeași perioadă au fost evaluate 42 de cadre didactice, dintre care 22 au obținut punctaj maxim, respectiv 5, iar media punctajului obținut de către toate cadrele didactice a fost de 4,69 din 5. Au fost înregistrate 124 de răspunsuri, fiecare cadru didactic fiind evaluat de un număr de studenți cuprins între 1 și 7 persoane.

În cel de al doilea semestru al anului universitar 2024-2025, în cadrul Facultății Business și Turism au activat 1597 de studenți (licență și masterat), dintre care au evaluat 156 persoane, pentru 43 de cursuri, respectiv 60 de seminare, pentru un număr de 117 cadre didactice. Au fost evaluate atât cadrele didactice care au desfășurat activități didactice la licență, cât și cele care au avut activitate didactică la programele de masterat ale facultății.

La licență au fost evaluate 75 cadre didactice, numărul de studenți care au evaluat un cadru didactic fiind cuprins între 1 și 34. Media obținută de cadrele didactice evaluate a fost de 4,43 din 5. Pentru licență, au fost înregistrate 603 evaluări din partea studenților.

La masterat, în aceeași perioadă (semestrul al doilea), au fost evaluate 42 de cadre didactice, dintre care 27 au obținut punctaj maxim, respectiv 5, iar media punctajului obținut de către toate cadrele didactice a fost de 4,76 din 5. Evaluările au fost făcute de un număr de studenți, cuprins între 1 și 8 persoane, pentru fiecare cadru didactic. În total, au fost înregistrate de 99 de chestionare completate.

În general, putem spune că nivelul de satisfacție al studenților este unul ridicat, obiectivele didactice fiind atinse, date fiind mediile obținute pentru fiecare ciclu de specializare, respectiv licență și masterat. Totuși, deși numărul studenților care au completat chestionarul de evaluare este relativ redus în raport cu efectivul total al grupei/seriei, opiniile exprimate reprezintă un feedback valoros, care trebuie luat în considerare în vederea îmbunătățirii procesului didactic. Analiza comentariilor calitative relevă câteva aspecte critice semnalate de studenți, precum:
• percepția că activitatea cadrului didactic este uneori lipsită de dinamism sau entuziasm;
• rigiditate în ceea ce privește punctualitatea, fără a se ține cont de deplasările între clădiri;
• lipsa postării unor materiale ajutotare/suport de curs, pe platforma online.
• disponibilitate redusă de a relua explicațiile sau de a reveni asupra informațiilor, la solicitarea studenților.

Aceste aspecte indică necesitatea unei abordări mai flexibile și mai centrate pe student, pentru a sprijini implicarea și învățarea activă. În acest sens, au fost făcute propuneri de îmbunătățire a procesului didactic, specifice fiecărei specializări, dintre care amintim:
• Încurajarea cadrului didactic să adopte o atitudine mai deschisă și dinamică în timpul cursurilor, utilizând exemple practice, studii de caz sau discuții interactive pentru a menține interesul studenților.
• Consolidarea disponibilității pentru clarificarea informațiilor — reluarea explicațiilor la cererea studenților, printr-o abordare empatică și orientată spre învățare.
• Organizarea unor sesiuni de feedback intermediar cu studenții, pentru a identifica din timp eventuale neclarități sau dificultăți.
• Utilizarea eficientă a platformei online, prin oferirea de suport de curs/informații necesare pentru o mai bună pregătire a studentului.
• Încurajarea studenților să participe la evaluarea cadrelor didactice.
• Îmbunătățirea chestionarului de evaluare. Eliminarea din calculul mediei generale a întrebării numărul 12. Matematic, participarea redusă a studenților la activitățile didactice influențează negativ media cadrului didactic supus evaluării. Global, această întrebare diminuează media generală a programului de studii supus evaluării.
• Promovarea implicării extracurriculare și a cercetării aplicate, prin workshop-uri, stagii de practică și teme integrate în practica profesională.
• Dezvoltarea competențelor digitale și metodologice prin traininguri și ateliere specializate.
• Încurajarea învățării colaborative și mentoratului între studenți, prin grupuri de studiu și sesiuni peer-to-peer.
• Participarea cadrului didactic la cursuri de formare în domeniul comunicării pedagogice și al metodelor moderne de predare, pentru a îmbunătăți interacțiunea cu studenții și implicarea acestora.

Evaluează cadrele didactice!