În perioada 3-8 septembrie 2023 s-a desfășurat la Centrul de Perfecționare Complex Predeal „ Ion Gh. Roșca” Universitatea de vară “Turism și dezvoltare locală“, organizată de Facultatea de Business și Turism din cadrul ASE.
Tema ediţiei de acest an a fost “Promovarea destinaţiilor turistice în rândul tinerilor”. Cei 25 de studenți participanţi au fost grupați în 5 echipe şi au lucrat în această formulă pentru toate activităţile desfăşurate, printre care s-a numărat şi proiectul intitulat “Plan de promovare a unei destinații turistice în rândul tinerilor”. Aceștia au fost îndrumați pe toată perioada desfăşurării universităţii de vară de către cei doi organizatori, asist. univ. dr. Georgică Gheorghe și asist. cercetare dr. Oana-Diana Curteanu.
Participanţii au avut un program variat aici incluzand prelegeri (prof. univ. dr. Claudia-Elena Țuclea cu tema: “Promovarea unei destinații turistice în rândul tinerilor”), vizite de documentare (sat turistic Viscri, cetatea medievală Sighişoara, Castelul Cantacuzino, Cascada Urlătoarea, mănăstirea Caraiman), activitati distractive, lucru în echipe.
Universitatea de vară “Turism și dezvoltare locală” s-a încheiat cu evaluarea proiectelor participanţilor, în urma căreia aceştia au fost premiaţi.