În cadrul proiectului european SINTACT, doi doctoranzi ai Școlii Doctorale Administrarea Afacerilor I desfășoară, în perioada următoare, un stagiu de cercetare la University of Economics and Business – Vietnam National University, Hanoi.
Mobilitatea are ca obiectiv consolidarea cooperării academice internaționale și dezvoltarea activităților de cercetare privind provocările asociate tranziției verzi, cu accent pe implicațiile economice și sociale ale acestui proces.
Prima zi a stagiului a marcat debutul unei perioade dedicate schimbului de experiență, dialogului științific și colaborării instituționale, contribuind la întărirea relațiilor academice dintre România și Vietnam.
