Întrucât condiţiile de exploatare a activului ar putea diferi considerabil de la o perioadă la alta, se recomandă folosirea primei metode, care permite o apreciere mai realistă a acestor variaţii.

Una dintre cele mai dificile probleme în evaluarea oportunităţii investiţiei o constituie estimarea veniturilor ce  pot rezulta în viitor din exploatarea investiţiei.

Cu cât veniturile sunt estimate pe o perioadă mai lungă, cu atât riscurile asociate acestor estimări sunt mai mari. În aceste condiţii, proiectele care au un termen de recuperare mai scurt vor fi preferate celor care au un termen de recuperare mai lung.

Această abordare este criticabilă, deoarece are tendinţa să elimine din start investiţiile de mai mare amploare ce pot determina un potenţial economic însemnat pe termen lung.

Un alt dezavantaj îl constituie faptul că metoda ignoră veniturile pe care le aduce exploatarea activului dincolo de termenul de recuperare a investiţiei. În cazul în care problema nu este de a alege între două proiecte, ci presupune numai evaluarea unui anumit proiect, criteriul de decizie este termenul maxim acceptabil pentru recuperarea investiţiei. Este evident că, stabilirea unui asemenea plafon este în mare măsură un demers arbitrar, care favorizează justificarea unei prejudecăţi, mai degrabă decât oferă un instrument obiectiv de evaluare.

În acest context, este util să se pună în discuţie şi modul în care se recomandă tratarea investiţiei în active circulante. Exploatarea unor capacităţi fixe presupune menţinerea de stocuri şi a unui anumit volum de disponibilităţi băneşti pentru finanţarea salariilor şi a neregularităţilor între încasări şi plăţi. O creştere a capacităţii fizice este de regulă însoţită de o suplimentare a capitalului circulant, ceea ce presupune o investiţie adiţională. Totuşi, capitalul circulant se recuperează după fiecare nou ciclu şi nu se amortizează. Ca urmare, de regulă , se consideră, pentru simplificare, că valoarea sa rămâne neschimbată pe tot parcursul funcţionării investiţiei şi că se recuperează integral la încetarea funcţionării investiţiei. O asemenea presupunere, deşi este frecvent acceptată, trebuie făcută cu anumite precauţii şi după o verificare prealabilă a veridicităţii ei.