3. Gestiunea stocurilor

Toate aceste opţiuni se formulează pentru fiecare resursă sau grupă de resurse care face obiectul stocării, nefiind generalizabile.

În comerţ, politica de stocare trebuie formulată pentru fiecare grupă sau sub-grupă de mărfuri comercializate.

În condiţiile în care controlul îndeaproape al evoluţiei stocurilor presupune costuri, iar diferitele grupe de resurse/mărfuri au o importanţă foarte diferenţiată pentru bunul mers al afacerilor întreprinderii, se cuvine să se acorde o mai mare atenţie produselor mai importante.

Potrivit „legii lui Paretto”, resursele/mărfurile se împart în trei grupe în funcţie de contribuţia acestora la realizarea unor indicatori de performanţă a întreprinderii:

Grupa A., constituită din circa 10% din numărul produselor ce fac obiectul stocării, dar care contribuie în proporţie de 70% la realizarea desfacerilor sau a altui indicator de performanţă;

Grupa B., constituită din circa 20% din numărul produselor, a căror contribuţie la performanţa întreprinderii este tot de 20%;

Grupa C., cuprinzând un număr foarte mare de produse (circa 70% din numărul total al produselor) dar a căror contribuţie cumulată în raport cu criteriul de performanţă considerat nu depăşeşte 10%.