3. Gestiunea stocurilor

În condiţii normale de activitate economică, cel mai important dintre costurile stocării este costul lipsei de stoc, urmat de costul imobilizării în stocuri a unei părţi adesea importantă a capitalului utilizat de către întreprindere.

Din punct de vedere financiar, deşi este o componentă a activelor circulante, stocul mediu total al unei întreprinderi se comportă ca un activ fix.

Tocmai de aceea o bună gestiune a stocurilor va urmări o reducere (relativă) a stocului mediu atât în ce priveşte volumul fizic al acestuia cât şi, mai ales, în ce priveşte valoarea.

De altfel, în aceasta constă raţionalizarea pe care o efectuează aplicarea modelului Wilson de normare a mărimii lotului la nivelul mai multor grupe de produse: produsele mai scumpe vor fi aprovizionate mai frecvent iar cele ieftine mai rar, rezultând o modificare a structurii stocului total în favoarea produselor de mai mică valoare şi o reducere pe ansamblu a imobilizărilor de fonduri.