3. Gestiunea stocurilor

Constituirea şi menţinerea de stocuri antrenează costuri semnificative pentru întreprinderi. În cazul întreprinderilor de comerţ costul asociat stocurilor de mărfuri deţine, de regulă, cea mai mare pondere în costurile întreprinderii. Prin urmare, reducerea costurilor de stocare reprezintă una dintre cele mai importante căi de creştere a eficienţei şi competitivităţii întreprinderilor. Preocupările în această direcţie ale conducerii întreprinderii sunt susţinute de un bogat instrumentar matematic reunit sub denumirea de „Teoria stocurilor”.

Costurile stocării sunt grupate în trei categorii:

A.Costuri de aprovizionare a stocului, care cuprind cheltuielile cu lansarea comenzilor, urmărirea executării acestora, recepţia şi primirea produselor;

B.Costuri de menţinere a stocurilor sau de stocare propriu-zisă, care cuprind costul imobilizării resurselor, costurile de depozitare/magazinaj (chiria depozitului, salarii aferente activităţii depozitului/magaziei, cheltuieli cu energia, apa, de întreţinere, etc.), precum şi eventuale pierderi sau deprecieri ce intervin în timpul stocării;

C.Costul lipsei de stoc (penuriei), datorat pierderii de resurse nestocabile şi nerealizării de beneficii datorită producerii unei rupturi de stoc (epuizarea stocului) şi lipsei pe o anumită durată a unei resurse stocabile, al cărei stoc se are în vedere. De exemplu, dacă o întreprindere de comerţ cu amănuntul ar avea un beneficiu de 1 milion de lei pe zi din vânzarea pâinii, costul lipsei pâinii de la vânzare pe durata unei zile va fi de: 1 milion de lei + cota din cheltuielile generale ale întreprinderii care în mod normal s-ar fi repartizat vânzărilor de pâine.