|
3. Finanțarea prin credite bancare |
Pentru utilizarea capitalului obținut de la bancă pe o perioadă de timp, beneficiarul plătește băncii un preț dobânda; în plus, băncile percep comisioane ca preț al prestațiilor realizate clientului.
Rata dobânzii ca valoare procentuală este negociată între client și bancă, prevalând, de obicei, condițiile impuse de bancă.
În convenția de creditare se înscrie suma împrumutată, procentul anual al dobânzii ca și termenele de restituire a ratelor din credit (lunar, trimestrial, semestrial). Pe baza acestor elemente se poate calcula dobânda pe zi, lună, trimestru, semestru sau an.
După restituirea unei
rate din credit soldul datoriei se reduce, în consecință se reduce și suma dobânzii
datorate. Pentru calculul sumei dobânzii datorate se poate folosi relația: (soldul
datoriei x nr. zile utilizare x procent dobândă) / (360 x 100).
Comisioanele percepute
de bănci se stabilesc pentru fiecare operațiune sau activitate în sumă fixă sau
procentual la valoarea sumei cu care se operează. Pentru credite se percep comisioane
financiare (% din valoare) și/sau comisioane de neutilizare. Consultanța acordată de
bănci este de asemenea contra cost în anumite condiții.