| 4. Normarea și organizarea muncii | |
|
a) Normarea muncii presupune determinarea cât mai
exactă a sarcinilor de muncă pentru fiecare lucrător. Prin
norma de muncă se înțelege, în general, sarcina ce se stabilește unui executant (individual sau colectiv) care are
calificarea corespunzătoare pentru executarea unei lucrări în anumite condiții
tehnico-organizatorice. Norma de muncă reprezintă detalierea obiectivului general al
întreprinderii la nivelul fiecărui loc de muncă.
Mărimea normelor de
muncă se fundamentează pe determinări științifice; ele se revizuiesc periodic,
stabilindu-se ca norme medii progresive, la un nivel situat între realizările cele mai
bune și cele mijlocii pentru o anumită activitate. Normele se pot stabili
ca norme
de timp (timpul fixat pentru
executarea unei sarcini de muncă de către un lucrător cu 
o
anumită calificare, în anumite condiții tehnico-organizatorice), norme
de producție sau desfacere
(cantitatea de bunuri sau echivalentul ei valoric, ce trebuie produsă/vândută într-o
unitate de timp), norme
de personal (numărul de lucrători
cu o anumită calificare și specializare necesar și alocat unei diviziuni organizatorice
din întreprindere sau pentru îndeplinirea anumitor operațiuni). Normele se stabilesc de
către personalul de conducere pe baza rezultatelor studiului muncii, a comparațiilor cu
alte întreprinderi și a normativelor naționale sau internaționale. Normativele sunt mărimi
stabilite prin generalizarea rezultatelor unor măsurări ale muncii în cele mai diverse
condiții pe eșantioane reprezentative.