4. Managementul relațiilor cu clienții (Customer Relationship Management - CRM) Back

Next

CRM înseamnă construirea și dezvoltarea unor relații durabile, profitabile și individualizate cu clienții prin integrarea activităților de proiectare a produselor, marketing, distribuție și service cu ajutorul tehnologiei informației.

Studiile au arătat că în condițiile concurenței contemporane pentru a obține o creștere comparabilă a vânzărilor este de 5 până la 10 ori mai scump pentru întreprindere să atragă un client nou decât să dezvolte relația cu un client existent.

În timp ce întreprinderea tradițională face eforturi pentru a câștiga cât mai mulți clienți pentru produsele sale, în viziunea CRM întreprinderea identifică, dezvoltă și oferă clienților pe care îi are cât mai multe produse și servicii prelungind ciclul de viață al relației cu fiecare client. Informațiile detaliate despre fiecare client permit întreprinderii să proiecteze și să ofere clienților produse și servicii personalizate. Bazele de date, softurile speciale și mijloacele moderne de comunicare au un rol central în CRM. Prin CRM și 1:1 Marketing întreprinderea răspunde unei cereri din ce în ce mai diversificate.