2. Caracteristicile pieței întreprinderii Back

Next

 

Dinamica pieței întreprinderii este determinată de o multitudine de factori externi (dintr-un context al mediului întreprinderii) și factori  interni (ce țin de activitatea întreprinderii). Factorii externi sunt cei care determină cererea și oferta, respectiv comportamentul clienților și al concurenților. Modificarea lor se află într-o anumită corelație cu factori obiectivi cum ar fi veniturile și prețurile.

Alți factori care determină dinamica pieței sunt: politica economică a statelor; tehnologia; ciclul de viată al produselor; nivelul de educație; obiceiurile de consum   sau, la nivel local: concurența, obiceiurile de cumpărare etc. Dinamica pieței întreprinderii este determinată de știința, abilitatea și eforturile întreprinderii pentru dezvoltarea pieței.

Întreprinderea depune eforturi pentru a menține consumatorii actuali, a asigura fidelitatea acestora și a-i determina să cumpere cantități mai mari. De asemenea, va încerca prin multiple mijloace să atragă clienții de la concurență și să transforme   non-consumatorii relativi ai unui produs în consumatori.