În România, potrivit legislaţiei în vigoare (LEGEA nr. 133 din 20 iulie 1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM), IMM-urile   se definesc în funcţie de următoarele criterii cantitative:
1) numărul mediu scriptic anual de personal (certificat de Camera de Muncă) – care împarte IMM-urile în 3 clase:
o        clasa micro (între 0 şi 9 salariaţi);
o        clasa mică (între 10 şi 49 de salariaţi);
o        clasa mijlocie (între 50 şi 249 de salariaţi).
2) cifra de afaceri anuală mai mică de 8 milioane de Euro (certificat de Administraţia Financiară).

ATENŢIE !!!   NU beneficiază de prevederile L133/1999 societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat, persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au peste 250 de angajaţi;
b) deţin peste 25% din capitalul social.

NU se încadrează în categoria IMM-urilor:

·         societăţile bancare,

·         societăţile de asigurare şi reasigurare,

·         societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii,

·         societăţile de valori mobiliare şi

·         societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior.

Analiza diversităţii de definiţii a relevat că în economiile cu un nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor, valorile criteriilor cantitative de definire a IMM-urilor sunt mai mari (S.U.A. este un exemplu ilustrativ în acest sens). Reciproca este de asemenea valabilă, verificându-se inclusiv în cazul ţărilor Uniunii Europene.