1. Funcțiile intermediarilor |
Intermediarii comerciali sunt organizații specializate în desfacerea mărfurilor, independente juridic dar dependente economic de producători (sau alte întreprinderi mari) prin formule de participare la capital, contracte de cooperare sau soluții de finanțare.
În multe cazuri, producătorii
preferă acest sistem de distribuție dependent în locul sistemului propriu. Intermediarii facilitează
circulația bunurilor, serviciilor și informațiilor realizând funcții și activități
de certă utilitate. Recurgerea la serviciile lor, deși costisitoare uneori, este
modalitatea uzuală de lucru în comerțul internațional și în activitatea marilor
corporații.
De asemenea, tranzacțiile realizate la bursele de mărfuri nu pot fi imaginate fără intermediarii specializați.
Intermediarii
în comercializarea bunurilor și serviciilor se mențin pe piețe reușind să aducă
profituri (ceea ce, în economia bazată pe concurență, confirmă utilitatea și
viabilitatea lor) prin valorificarea cunoștințelor,
informațiilor, experienței și contactelor bune în piețele specifice.