În ce priveşte motivaţia de a constitui stocuri a decidenţilor economici, se apreciază că aceasta are trei surse principale:

Tranzacţia: realizarea tranzacţiilor în condiţii de eficienţă economică presupune stocare fie atunci când stocul permite realizarea unor vânzări care altfel ar fi fost pierdute, fie când menţinerea de stocuri constituie o cale mai economică de asigurare a continuităţii activităţii întreprinderii;

Precauţia: în condiţii în care cantităţile necesare nu pot fi prevăzute cu suficientă siguranţă, constituirea unui stoc constituie o precauţie prin care se atenuează riscul asociat lipsei produselor în cauză (un exemplu sugestiv îl reprezintă constituirea de rezerve de alimente si materiale pentru situaţii de dezastre sau război);

Speculaţia: motivaţia speculaţiei este proprie situaţiilor în care preocupările legate de fluctuaţia preţurilor sunt dominante; de multe ori speculatorii nu utilizează în nici un alt fel produsul stocat decât ca pretext pentru „pariurile” lor privind preţul.  

Într-o întreprindere industrială stocurile îmbracă forme diferite: stocuri de materii prime, materiale şi componente, stocuri de semifabricate prezente în diferite puncte ale procesului de fabricaţie, stocuri de produse finite. In întreprinderile de comerţ se au în vedere, în special, stocurile de mărfuri, dar şi acestea se pot găsi în anumite faze ale circulaţiei sub formă de stocuri în depozitele cu ridicata, stocuri în depozitele întreprinderilor cu amănuntul sau chiar sub forma mărfurilor expuse în spaţiile de vânzare.