Argumentele deja prezentate întăresc ideea unei acute nevoi de planificare a fluxului de numerar în funcţie de încasările şi plăţile aferente activităţii, pornind de la următoarele date:

w disponibilul bănesc al firmei, în casă şi în bănci, la începutul perioadei de referinţă (soldul iniţial);

w încasările în numerar estimat a fi obţinute, din activitatea de bază şi din alte activităţi, în perioada de referinţă;

w plăţile ce se estimează că vor fi făcute în perioada de referinţă, pentru mărfuri, salarii, chirii, dobânzi, taxe, impozite etc.;

w disponibilul bănesc la sfârşitul perioadei de referinţă, respectiv excedentul sau deficitul de numerar, obţinut ca diferenţă între încasări şi plăţi (sold final);

w numerarul rezultat din însumarea soldului final cu cel iniţial.

Planul fluxului de lichidităţi (Cash-Flow) integrează aceste date într-un tabel de tipul celui care urmează, potrivit tehnicii simple de calcul şi analiză. Configuraţia lui poate fi diferită, în raport de perioadele de timp vizate.

Excedentul sau deficitul de licihidităţi rezultat la sfârşitul perioadei de referinţă, reflectă balanţa monetară a întreprinderii în acel moment. Excedentul se materializează în bani lichizi şi sume în conturi.

Managerii vor trebui să urmărească în permanenţă fluctuaţiile, uneori ample, ale numerarului disponibil, pentru a sesiza din timp atât situaţia apariţiei unor surplusuri, ce pot fi investite în mod profitabil, cât şi pe cea a apariţiei unui deficit de numerar.