3. Trezoreria

Dacă definim trezoreria unei întreprinderi ca diferenţă între lichidităţile şi datoriile acesteia pe termen scurt, putem evidenţia bine-cunoscuta relaţie:

TREZORERIA=Fondul de rulment net-Necesarul de fond de rulment

Echilibrul financiar al unei firme este, prin urmare, asigurat atunci când trezoreria acesteia este pozitivă, respectiv dacă fondul de rulment este mai mare decât necesarul de fond de rulment. Existenţa unei trezorerii pozitive echivalează cu înregistrarea unui disponibil în casă, ca element de protecţie împotriva fluctuaţiilor activităţii firmei.

Disponibilul în casă imobilizează însă capital propriu şi eventuale datorii pe termen lung şi mediu (care antrenează cheltuieli cu dobânzile), fiind neproductiv. Acest lucru impune menţinerea lui la niveluri cât mai scăzute, dar care să ţină cont atât de riscurile de insolvabilitate la care este expusă firma (reducerea volumului vânzărilor, întârzieri la plată a debitorilor etc.), cât şi de capacitatea firmei de a-şi procura cu uşurinţă fondurile necesare.

Rezultă astfel un al doilea plan esenţial de asigurare a echilibrului financiar, respectiv cel dintre sursele de finanţare a activităţii întreprinderii comerciale: cele proprii (capitalul social, profitul nedistribuit, amortizările etc.) şi cele atrase (de regulă sub forma  împrumuturilor).

Îndatorarea micii firme comerciale în condiţiile unor rate ale profitului de cele mai multe ori inferioare ratelor dobânzilor la împrumuturi trebuie realizată cu multă prudenţă şi astfel încât datoriile pe termen mediu şi lung să nu depăşească 50% din fondurile proprii. Precizăm însă că în ţările dezvoltate economic, practic fără inflaţie, întreprinderile lucrează cu o proporţie de circa 20% a capitalului propriu din total capital (80% reprezintă datoriile).