Echilibrul economico-financiar al unei întreprinderi, ca expresie a corelaţiilor dintre lichiditatea activelor şi exigibilitatea capitalurilor care au asigurat finanţarea lor, constituie o premisă dar şi o consecinţă a desfăşurării normale a activităţii întreprinderii, în conformitate cu obiectul său.

Asigurarea echilibrului presupune corespondenţa dintre nivelul resurselor financiare de care dispune întreprinderea şi valoarea celorlalte categorii de resurse (umane, materiale şi informaţionale) pe care întreprinderea le cumpără pentru procesul productiv.

O structură financiară sănătoasă ca reflectare a unor proporţionalităţi corespunzătoare între diferitele fluxuri financiare dintr-o întreprindere, presupune respectarea a două condiţii esenţiale:

w asigurarea echilibrului dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, pentru menţinerea solvabilităţii pe termen scurt a întreprinderii;

w acoperirea mijloacelor de finanţare a activelor imobilizate, îndeosebi utilizând capitaluri permanente şi nu prin datorii pe termen scurt.

Putem descompune bilanţul unei întreprinderi, în plan financiar în trei mari mase, pe care le vom analiza în continuare: