3. Forme de cooperare |
Concesionarea
distribuției și service-ului se realizează, de obicei, la produse de marcă unor
firme specializate, cu sau fără clauza de exclusivitate. Se creează aparența unei
sucursale a producătorului fiind respectate o serie de condiții convenite cu acesta.
Franciza. Constituie o formă de cooperare verticală, contractuală, între francizor și beneficiar prin care primul, contra unei plăți, acordă celui deal doilea dreptul de a comercializa anumite produse și de a presta servicii folosind emblema, mărcile, tehnologiile, sistemul de organizare și distribuție ca și un know-how dezvoltate de francizor și proprietatea acestuia. Formula este de mare utilitate pentru întreprinderi mici care vor să pătrundă pe piețe în care este foarte greu să vinzi iar succesul se obține numai prin experiență îndelungată și aplicarea demersului științific. Printre cele mai cunoscute sisteme de franciză se numără: Coca-Cola, Mc Donalds, Shell. |