Actiune – Titlu de proprietate negociabil reprezentând o parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.

Activităţile reprezintă un anasamblu de atribuţii coerente şi intredependente, grupate pe baza rolului pe care îl joacă în ansamblul organizaţiei.

Adaosurile şi sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului şi se acordă numai pentru: performanţe deosebite ale salariatului; muncă prestată în condiţii grele (noaptea, în deplasare, cu risc mărit, în mediu nociv); rezultate importante pentru întreprindere; loialitate şi stabilitate în muncă (vechime în întreprindere).

Affectio societatis – Dorinţă de colaborare de pe poziţii de egalitate care animă asociaţii unei societăţi.

Amortizare – Înregistrarea contabilă a pierderii de valoare în cazul activelor care, în mod normal, se depreciază în timp.

Aport – Bunuri, bani sau drepturi puse în comun de asociaţi în vederea constituirii unei societăţi.

Assessment-Center – desemnează un procedeu utilizat în organizaţii pentru analiza potenţialului personalului, diagnoza punctelor tari şi slabe ale lucrătorilor, selecţia şi promovarea personalului, identificarea nevoilor de perfecţionare profesională şi controlul formării permanente. Activităţile specifice se derulează în sesiuni scurte cu participarea unor grupuri restrânse care au de soluţionat sarcini asemănătoare celor din activitatea curentă a întreprinderii. Participanţii sunt observaţi şi evaluaţi în timpul exerciţiului de “Assesors”.

B2B - Business-to-Business: termen asociat prestărilor de servicii, vânzărilor, schimburilor, contractelor în care clientul este tot o firmă. Expresia se foloseşte mai ales în legătură cu comerţul electronic.

B2C - Business-to-Consumer: termen asociat activităţilor (de comerţ) care se adresează direct consumatorului persoană fizică, nu altor firme. Expresia este frecvent asociată comerţului electronic. 

Balanced Scorecard - este un sistem de management dezvoltat de Robert Kaplan şi David Norton care se bazează pe ideea de a crea măsurători pentru a colecta datele necesare analizării organizaţiei din patru perspective: perspectiva învăţării şi dezvoltării, perspectiva proceselor interne, perspectiva clienţilor şi cea financiară. Acest sistem de management contrabalansează accentul pus de sistemele actuale de management aproape exclusiv pe colectarea şi analiza informaţiilor de natură financiară în detrimentul altor date despre firmă (situaţie considerată ca neechilibrată – “unbalanced”). Metodologia propusă preia şi dezvoltă câteva concepte-cheie de la alte sisteme precedente, cum ar fi TQM (Managementul Calităţii Totale). Spre exemplu, ca şi TQM, prevede realizarea unei bucle de feed-back în jurul “ieşirilor” proceselor interne ale afacerii, în plus însă prevăzând şi realizarea unei bucle de feed-back în jurul “ieşirilor” strategiilor adoptate în afacere. Se pune accent pe urmărirea măsurilor şi indicatorilor performanţei (caracteristici măsurabile ale produselor, serviciilor, proceselor şi operaţiilor pe care compania le utilizează pentru a urmări şi creşte performanţele proprii). Trebuie urmărite în primul rând măsurile sau indicatorii care reprezintă cel mai bine factorii ce conduc la creşterea performanţei din perspectivă operaţională, financiară şi a clienţilor. Sistemul propus se bazează pe ideea că nu poţi îmbunătăţi ceea ce nu poţi măsura.

Bilet la ordin – Înscris prin care debitorul semnatar se angajează să plătească (prin banca sa), la termenul stipulat, o anumită sumă de bani, creditorului beneficiar.

Broker – Agent, intermediar.

Buget – Previziune privind veniturile şi cheltuielile.

Business Angels – investitori privaţi care sprijină ideile noi în afaceri şi doresc să participe la transpunerea lor în practică încă din stadiul incipient. Sunt, de obicei, foşti întreprinzători, manageri retraşi din afaceri, experţi financiari, consultanţi sau profesori universitari cu experienţă de afaceri. Participarea lor presupune un aport semnificativ de Know-How.

Canal de distribuţie. Verigile, treptele pe care le parcurge un produs de la fabricare până la utilizarea de către consumatorul particular sau instituţional, alcătuiesc canalul de distribuţie.

Capitalul contabil este o valoare, cu anumită semnificaţie, înscrisă în bilanţul întreprinderii. În sens financiar-contabil strict, capitalul reprezintă ansamblul surselor întreprinderii  (arată de unde provin mijloacele ei, ce obligaţii are pentru acestea) fiind echivalentul pasivului din bilanţ, în echilibru cu “averea” (mijloacele întreprinderii), respectiv activul bilanţului.

Capitalul economic este un ansamblu de resurse eterogene, materiale şi nemateriale, evaluate în bani, implicate în procese economice de valorificare;

Capitalul intreprinderii este definit de unii autori ca ansamblul patrimoniului acesteia (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor);

Capitalul în sensul economiei generale desemnează ansamblul mijloacelor de producţie (clădiri, instalaţii, utilaje, mijloace de transport, maşini, echipamente) ca factor de producţie, alături de resursele naturale (terenuri, ape, atmosfera, materii prime, surse de energie) şi munca oamenilor, implicate în producţia de bunuri. La fel ca munca şi natura, capitalul constituie o realitate fundamentală. El are, în principal, două funcţii: aceea de a face munca mai productivă (capital productiv) şi aceea de a aduce un venit proprietarului (capital lucrativ);

Capitalul juridic desemnează orice bun care aduce proprietarului său un venit periodic, fără o contraprestaţie în muncă;

Capitalul lichid este definit şi ca o sumă de bani de care întreprinderea (sau alt agent) dispune pentru o anumită perioadă. Este o sumă de bani neutilizată temporar, păstrată ca un “stoc” de bani;

Capitalul social este ansamblul de bunuri, bani, drepturi  şi muncă pe care proprietarii unei întreprinderi le pun la dispoziţia şi în proprietatea acesteia pentru a fi folosite pe  toată durata existenţei ei;       în România, Legea nr. 82/1991, legea contabilităţii precizează: “capitalul social este egal cu valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv cu valoarea aportului în natură sau în numerar, a rezervelor încorporate şi profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau altor operaţiuni care conduc la modificarea acestuia”;

Capitalul tehnic este ansamblul mijloacelor, bunurilor (cu caracteristicile lor constructive, funcţionale) folosite pentru a produce alte bunuri;

Cash&carry – depozit de vânzare en gros (organizat şi amenajat foarte asemănător cu un mare magazin) în care clienţii, de obicei alţi comercianţi, pot cumpăra cantităţi mari de produse la un preţ redus, ridicându-le pe loc; modalitate de vânzare cu plata în numerar (plus carduri sau alte instrumente de plată care asigură decontarea rapidă) şi care nu include servicii de livrare.

Cash-flow – deterninarea lichidităţii întreprinderii prin diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile cumulate pe o perioadă

Cercurile de calitate constituie o soluţie organizatorică ce se suprapune peste structura existentă fără a schimba organizarea clasică a muncii cu repartizarea sarcinilor pe posturi. Lucrătorii, ocupanţi a mai multor posturi interdependente, constituie grupuri voluntare care se întrunesc periodic (uzual 1-2 ore la două săptămâni) pentru a dezbate probleme privind: calitatea produselor, desfăşurarea proceselor de muncă, asigurarea materiilor prime, materialelor, uneltelor şi dispozitivelor de lucru, condiţiile de muncă etc. Cercurile de calitate au rolul de a elabora soluţii şi propuneri pentru o mai bună organizare a muncii, pentru creşterea productivităţii şi calităţii, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Organizarea cercurilor de calitate pleacă de la premisa că lucrătorii sunt cei mai în măsură să identifice şi să proiecteze soluţii de optimizare a propriei activităţi; sunt capabili să genereze idei mai bune decât personalul de conducere sau specialiştii din afara grupului.

Cererea este o variabilă economică măsurabilă care reflectă nevoile pe care consumatorii şi le pot satisface în limita puterii lor de cumpărare. (Cererea solvabilă este o parte a nevoilor).

Cifra de afaceri – Valoarea vânzărilor de bunuri şi  servicii realizate de întreprindere într-o perioadă.

Clauză abuzivă – Prevedere dintr-un contract încheiat între un comerciant şi o persoană particulară care generează un avantaj excesiv comerciantului prin abuz de forţă economică.

Coaching – desemnează acţiunea de antrenare, îndrumare, instruire iar Coach - persoana care face acest lucru. Coaching este arta de a-l asista pe partener în a-şi defini şi clarifica scopurile şi obiectivele, a stabili un mod de atingere a acestor obiective şi de a oferi suportul necesar pentru împlinirea lor. Coaching este o intervenţie care vizează dezvoltarea la o persoană sau o echipă a elementelor potenţiale legate de talent, stil sau sinergie, dincolo de obstacolele care le constrîng. Este un mijloc de descoperire şi experimentare a potenţialului neutilizat. Obiectivul în Business Coaching este asigurarea faptului că fiecare membru al echipei are o înţelegere completă a scopurilor organizaţiei şi că atitudinile şi valorile grupului sunt împărtăşite de membrii săi în urmărirea acestor scopuri.

Commitment – termenul desemnează o anumită legătură emoţională cu întreprinderea. Commitment semnifică dorinţa de a lucra în întreprindere, opusul tendinţei de a părăsi întreprinderea. Studiiile arată că ataşamentul faţă de valorile întreprinderii devine mai important pentru succesul afacerii decât nivelul satisfacţiei în muncă. Se face distincţia între Emotional Commitment (se referă la interiorizarea valorior firmei, identificarea cu  firma, atitudinea de angajare, legătura emoţională pozitivă cu întreprinderea), Normative Commitment (asumarea sarcinilor şi atitudinea responsabilă, internalizarea normelor şi regulilor de conduită, socializare, contract psihologic) şi Continuance (dorinţa de a rămâne în întreprindere).

Compartimentul reuneşte sub o autoritate unică un grup de persoane ce îndeplinesc activităţi omogene sau complementare. Pot fi operaţionale (raionul, de  exemplu),  şi funcţionale (compartiment personal, financiar-contabil în cadrul întreprinderii comerciale), precum şi compartimente de bază  (elementare) şi de ansamblu    (complexe).

Competitivitatea este capacitatea unei întreprinderi de a face faţă concurenţei.

Concentrarea este o soluţie de colaborare strânsă între întreprinderi care renunţă în mare măsura la independenţa economică şi juridică fiind adoptată o soluţie de conducere unică.         Concernul este forma tipică de concentrare. Formula extremă a concentrării se realizează prin fuziune sau absorbţie.

Concurenta. Într-un sens general acceptat, concurenţa înseamnă rivalitate între întreprinderi, luptă, competiţie. Ea este o luptă între firme şi produse/servicii ale acestora pe o anumită piaţă, bine determinată. Concurenţa presupune ridicarea unor bariere în calea celor care încearcă să pătrundă pe o piaţă de către cei care s-au instalat deja.

Contractul de muncă este definit drept înţelegerea prin care o persoană se angajează să pună activitatea sa la dispoziţia altei persoane, acţionând în subordinea acesteia în schimbul unei remuneraţii.

Cooperarea este o formulă contractuală, de înţelegere şi colaborare între întreprinderi care îşi păstrează independenţa juridică dar renunţă parţial la independenţa economică (decizională). Cartelul este forma tipică de cooperare.

Copy-Left – concept opus celui de Copy-Right. Semnifică accesul liber la creaţii intelectuale. Cunoaşte o tot mai largă răspândire şi acceptare odată cu globalizarea şi extinderea internetului.

Cota de piaţă  exprimă raportul dintre volumul vânzărilor realizate de o întreprindere şi totalul vânzărilor înregistrate pe piaţa pe care acţionează.

CRM (Customer Relationship Management) înseamnă construirea şi dezvoltarea unor relaţii durabile, profitabile şi individualizate cu clienţii prin integrarea activităţilor de proiectare a produselor, marketing, distribuţie şi service cu ajutorul tehnologiei informaţiei.

Delocalizare – Transferarea activităţilor productive ale întreprinderii în afara ţării de origine.

Desalarizare – conceptul semnifică transferul unor activităţi ale întreprinderii din sarcina de muncă a propriilor salariaţi la furnizori de bunuri şi servicii specializaţi. Se reduce în acest fel numărul de salariaţi cu avantaje în planul productivităţii muncii, costurilor salariale şi calităţii produselor şi serviciilor. Contractele de muncă sunt înlocuite de contracte de furnizare/prestare de servicii. Un avantaj major pentru întreprindere este acela că se transformă costurile fixe (de suportat indiferent dacă întreprinderea are comenzi) în costuri variabile (apar numai în legătură cu volumul producţiei/vânzărilor). Multe întreprinderi sprijină foştii salariaţi să devină întreprinzători individuali, preferând să cumpere de la aceşti “furnizori” bunuri sau servicii pe care aceleaşi persoane le produceau pentru întreprindere ca salariaţi. Impozitele salariale mari şi forţa de muncă scumpă alături de o riguroasă disciplină contractuală favorizează desalarizarea.

Dezinvestiţia este un răspuns lucid la constrângerile pieţei şi are în vedere menţinerea la un nivel acceptabil a rentabilităţii capitalului rămas. Din punctul de vedere al proprietarilor întreprinderii, posibilitatea de a recupera capitalul investit fără pierderi (sau costuri semnificative), în vederea altor utilizări, constituie un criteriu important încă din momentul formulării deciziei iniţiale de investire. Din perspectiva întreprinderii, însă, dezinvestiţia reprezintă un moment de discontinuitate, o excepţie în raport cu tendinţa de creştere, care constituie regula generală.

Diversificare conglomerată constă în pătrunderea firmei în domenii de afaceri complet  diferite de cele ale afacerilor sale (curente)

Diversificare concentrică presupune extinderea domeniilor de activitate strategică ale firmei prin adăugarea a noi afaceri distincte, dar cu particularităţi similare afacerii iniţiale.

Dividend – Parte din beneficiile societăţii cuvenită acţionarilor.

Diviziunea muncii constituie un proces de diferenţiere şi de separare a diferitelor feluri de munci  concrete şi de fixare a acestora ca activităţi specializate de sine-stătătoare.

Due Dilligence - conceptul desemnează analiza , verificarea şi evaluarea atentă a bunurilor/unităţilor economice care urmează a fi preluate/achiziţionate. Verificările sunt prilejuite de asemenea de listarea societăţilor la burse. Achiziţiile de firme trebuie precedate de o informare temeinică pentru evidenţierea eventualelor „vicii”   în oferta făcută de  vânzător. Uzual se operează chiar cu o perioadă de probă în care managementul este exercitat de cumpărător. Este prilejul cu care pot ieşi la iveală probleme ascunse privind obiectul achiziţiei sau fuziunii. Pe piaţa de profil acţionează firme specializate în servicii de Due Dilligence.

Economie de scară – Reducerea costului unitar datorată creşterii cantităţii produse/vândute (seriei de fabricaţie).

EDI (Electronic Data Interchange) consta în transferul unor date structurate, prin mesaje convenite standard, de la o aplicaţie de calculator la alta prin intermediul mijloacelor electronice, intervenţia  umana fiind minimă.

Ergonomie – Ştiinţa care studiază modalităţile de ameliorare a condiţiilor de muncă şi de adaptare a muncii la om.

Evicţiune – Pierderea unui drept asupra unui lucru urmare a faptului că altă persoană deţine un drept anterior asupra aceluiaşi lucru.

Externalizare – vezi: Delocalizare, Outsourcing şi Make or Buy

Filială. Conform legii române (nr. 31/1990), filiala este o societate comercială cu personalitate juridică. Ea este constituită de societatea mamă care deţine majoritatea capitalului său; deşi este subiect de drept distinct, filiala este dependentă şi se află sub controlul societăţii primare. Filiala dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii cu angajarea unei răspunderi proprii.

Fişa de produs poate conţine: denumirea, codul şi descrierea produsului; aprecieri şi evaluări asupra caracteristicilor produsului, eventual comparativ cu altele similare; numele şi adresa furnizorilor care oferă produsul; cum s-a luat cunoştinţă de ofertă; data contactării; condiţii de livrare şi plată; observaţii. Pentru analize, datele se pot înscrie în tablouri combinate FURNIZORI/PRODUSE, ce conţin pe verticală firmele furnizoare şi pe orizontală produsele, marcându-se pentru fiecare intersecţie cât mai multe informaţii.

Fişa postului este un document cu care se operează în organizarea formală a întreprinderilor, de obicei anexă la contractul individual de muncă. FP precizează cerinţele de experienţă, studii, caracteristici personale faţă de persoana care ocupă un post, relaţiile cu alte posturi (poziţia în organigramă), sarcinile de muncă (detaliate), competenţele decizionale şi răspunderea ce revine persoanei care ocupă postul.

Fişier de furnizori şi produse. Se recomandă ca o fişă furnizor să cuprindă:

- denumirea firmei, adresa sediului şi a filialelor sau a altor unităţi subordonate, telefoane, telex, fax, E-mail;
- numele persoanelor de contactat;
- produsele oferite, cu descrieri cât mai detaliate, coduri;
- cum s-a luat cunoştinţă de ofertă/furnizor;
- data contactării, eventual a livrărilor efectuate deja;
- condiţiile de cantitate, livrare, plată, ambalare, transport cerute de furnizor;
- preţurile produselor, rabaturi sau skonto;
- observaţii deduse din contacte anterioare.

FMCG (Fast Moving Consumer Goods) – bunuri de consum cu viteză mare de circulaţie. Categoria include în principal bunurile alimentare alături de unele bunuri nealimentare de folosinţă curentă. Produsele incluse determină, prin frecvenţa cumpărării lor şi caracteristicile de perisabilitate adaptarea tehnologiilor comerciale în privinţa depozitării, prezentării, ambalării, transportului, încasării banilor. Pentru produsele din această categorie se exclude ruptura de stoc, intervalul de provizionare este redus, marja brută este redusă, câştigul fiind generat de volumul mare al vânzărilor, de încasările în numerar şi de circulaţia rapidă a banilor. Întrucât finanţarea se asigură prin credit furnizor pentru perioade de cca 30 de zile, comercializarea acestor produse necesită un capital propriu redus. Categoria FMCG asigură venituri considerabile lanturilor transnaţionale de Hipermarketuri.   

Forţa de vânzare - Echipă dintr-o întreprindere însărcinată cu vânzarea produselor şi atragerea de clienţi.

Forţa majoră - Eveniment imprevizibil şi de neînlăturat care împiedică o parte contractantă să-şi îndeplinească obligaţiile (de exemplu: o catastrofă naturală)

Franciza reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice şi persoane juridice independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană denumită francizor, acordă altei persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Funcţiile personalului reunesc ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor omogene ce revin fiecărui individ în vederea desfăşurării activităţilor necesare realizării obiectivelor derivate din obiectivele generale ale organizaţiei.          

Integrarea orizontală constă în adăugarea, în general prin achiziţii,  de noi afaceri care au  obiect de activitate similar cu cel al firmei şi operează pe aceleaşi pieţe.

Integrarea verticală în amonte/aval reprezintă pătrunderea afacerilor firmei în zona de afaceri a furnizorilor sau a clienţilor.

Internetul reprezinta o largă colecţie de reţele sau o reţea de reţele. Constă în afilierea a zeci de reţele private, comerciale, academice şi guvernametale existente în numeroase ţari ale globului şi creeaza o lume virtuala prin intermediul careia se pot  comunica şi schimba informaţii cu mare rapiditate.

Înfiinţarea unei întreprinderi reprezintă ansamblul deciziilor şi acţiunilor care au ca rezultat apariţia unei întreprinderi funcţionale şi autorizate legal (care are potenţialul necesar şi are voie să funcţioneze).

Job Enlargement Prin JE se lărgeşte sfera atribuţiilor şi sarcinilor de muncă ale unui post (executant), adăugându-se sarcini anterioare şi ulterioare celor obişnuite în procesul tehnologic (care erau realizate de ocupanţii altor posturi). Se prelungeşte durata unui ciclu de operaţiuni care fac obiectul muncii la locul de muncă şi creşte varietatea operaţiunilor alocate. J.E. elimină specializarea foarte îngustă şi reduce monotonia activităţii (unul din factorii care generează oboseala în muncă). Se urmăreşte creşterea motivării şi interesului salariatului prin conţinutul muncii şi reducerea manifestărilor disfuncţionale (erori în muncă, întreruperea muncii, absenteism).

Job Enrichment Prin acest sistem se integrează unui post atribuţii de planificare, decizie şi control care, anterior, reveneau în exclusivitate posturilor ierarhic superioare. Este o versiune modernă a delegării de autoritate şi răspundere. Prin creşterea complexităţii muncii se realizează o solicitare mai echilibrată a resurselor fizice şi intelectuale, ceea ce corespunde mai bine aşteptărilor umane în legătură cu munca; se creează premisele unei motivaţii intrinseci a lucrătorului şi creşterii productivităţii. J.E. permite realizarea mai bună a trebuinţelor umane de: libertate de acţiune, ridicare a nivelului de cunoştinţe şi în consecinţă de creştere a gradului de siguranţă şi stabilitate în întreprindere, valorificare a potenţialului personal şi afirmare profesională, recunoaştere şi prestigiu.

Job Rotation presupune schimbarea periodică, la intervale stabilite, a posturilor şi sarcinilor ce revin între mai mulţi lucrători. Succesiunea şi durata ocupării de către fiecare persoană a unui post poate fi stabilită chiar de către cei în cauză sau de către conducerea firmei sau departamentului. Se mizează pe următoarele efecte pozitive: se evită efectul de blazare şi rutinare excesivă ce poate să apară la realizarea aceloraşi activităţi prea mult timp; asigurarea unui număr mai mare de persoane, calificate şi antrenate, care pot realiza activităţile unui post – în acest fel dispar “locurile înguste” care pot întrerupe întreaga activitate dacă lipseşte o persoană.

Just in Time (JIT) – Metodă care permite producţia la cerere, în termen foarte scurt şi cu costuri minime. Se tinde spre eliminarea stocurilor.

Litigiu  - Dezacord asupra unui fapt sau drept care generează un arbitraj sau un proces.

Locul de muncă desemnează ansamblul amenajărilor şi mijloacelor necesare unei persoane (sau grup) pentru realizarea sarcinilor repartizate în întreprindere. În timp ce “postul” este o categorie abstractă, cu care se operează în organizare şi care poate fi doar înţeleasă, “locul de muncă” este o categorie ce desemnează un spaţiu, echipamente, elemente fizice care se văd şi se ating.

Make or Buy – situaţie decizională având ca variante de acţiune producţia proprie în unităţile întreprinderii şi achiziţionarea de la furnizori. Economiile de piaţă moderne au condus la reducerea costurilor de producţie prin specializare şi reducerea costurilor de tranzacţionare concomitent cu asigurarea calităţii pe baze contractuale. În aceste condiţii devine mai avantajos pentru întreprindere să concentreze producţia proprie pe segmentul ofertei în care are competitivitate maximă iar celelalte produse (pentru care are clientelă) să le cumpere de la furnizori specializaţi. Integrarea producţiei până la extrema “totul produs în unităţile proprii“ devine neprofitabilă.

Nivelul ierarhic este format din ansamblul organismelor situate pe aceeaşi linie orizontală, la distanţă egală de organul de conducere superior al firmei.

Norma de munca. Prin NM se înţelege, în general, sarcina ce se stabileşte unui executant (individual sau colectiv) care are calificarea corespunzătoare pentru executarea unei lucrări în anumite condiţii tehnico-organizatorice. Norma de muncă reprezintă detalierea obiectivului general al întreprinderii la nivelul fiecărui loc de muncă.

Orar (program) variabil - Sistem de organizare a timpului de lucru care include plaje de timp mobile (la alegerea lucrătorului) şi plaje de timp fixe (în care prezenţa este obligatorie).

Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice a unei întreprinderi sau a unor parti din ea cu ajutorul anumitor simboluri  şi pe baza unor reguli specifice.

Organizarea muncii în grupuri cu autonomie limitată presupune renunţarea la organizarea clasică a muncii pe posturi. Un anumit volum de activitate este încredinţat spre executare (realizare) unui grup de persoane. Este problema grupului să aloce sarcinile pe membrii săi, să organizeze activitatea şi procesele pentru realizarea la termen şi în calitatea contractată a sarcinilor asumate.

Organizarea muncii în Job-Sharing  presupune încredinţarea realizării sarcinilor care în mod tradiţional revin unui post la cel puţin două persoane care doresc să lucreze în acest sistem cu diverse motivaţii (nevoie de timp liber, valorificarea timpului rămas după muncă în altă parte, elasticitatea programului de lucru cu o durată variabilă pentru fiecare, completarea reciprocă în privinţa abilităţilor şi cunoştinţelor necesare etc.). Persoanele au libertatea de a stabili de comun acord diviziunea muncii aferente postului şi repartizarea venitului; în schimb, prin contract se stabileşte că răspunderea fiecărei persoane este integrală pentru ansamblul activităţilor realizate şi care revin postului. Pentru întreprindere apare avantajul unei mai bune acoperiri a posturilor dar şi riscul diluării răspunderii sau al conflictelor interpersonale.

Organizarea reprezintă procesul de distribuire şi control al sarcinilor din cadrul unei colectivităţi în vederea valorificării ordonate a tuturor resurselor.

Outsourcing - constituie un proces de transfer al unor activităţi din întreprindere pe baze contractuale către furnizori/prestatori externi specializaţi. Uneori se elimină din firmă departamente întregi al căror obiect de activitate este contractat cu întreeprinderi de profil (Business Process Outsourcing). Procesul este aplicabil atît activităţilor de transformare a bunurior cât şi celor informaţionale şi manageriale. Sunt frecvente cazurile de subcontractare a producţiei, a proiectării, cercetării, a activităţilor de contabilitate şi informatică, a celor logistice sau de pază şi întreţinere. Contractele prin care se încredinţează managementul unor firme specializate sunt, de asemenea, o formă tot mai răspândită de Outsourcing. În timp ce acţionarii şi managerii aşteaptă de la acest procedeu economii la costuri, calitate mai bună, creşterea competitivităţii şi concentrarea spre domenii cheie de suces, sindicatele se arată foarte preocupate de pierderea a numeroase locuri de muncă, mai ales dacă furnizorii sunt din ţări cu forţă de muncă ieftină. Poate să apară, de asemenea, o pierdere în planul imaginii firmei şi încrederii consumatorilor. (vezi şi Make or Buy). După o creştere spectaculoasă în America, fenomenul evoluează rapid şi în ţările vest europene.

Patrimoniul întreprinderii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care îi aparţin. El cuprinde activul şi pasivul social. Bunurile, banii şi drepturile reale aduse de asociaţi la constituirea societăţii şi cele dobândite prin exercitarea activităţii, împreună cu beneficiile nedistribuite constituie activul întreprinderii. Pasivul social cuprinde obligaţiile şi datoriile pe care le are întreprinderea în exprimare bănească. Întreprinderile gestionează patrimoniul, stabilesc relaţii patrimoniale cu alte întreprinderi şi instituţii, inclusiv cu bugetul statului, ţin contabilitate proprie încheind balanţe şi bilanţuri, de obicei au cel puţin un cont la o bancă pentru facilitarea operaţiunilor de plată şi păstrarea disponibilităţilor (în condiţiile în care legea limitează soldul numerarului în casă şi plafonul plăţilor în numerar).

Piaţa este definită, în mod tradiţional ca “ansamblul cererilor şi ofertelor în legătură cu un bun, serviciu sau capital într-o zonă determinată”

Piaţa întreprinderii - Gradul efectiv sau potenţial de pătrundere în consum (utilizare) a produselor sau serviciilor unei întreprinderi specializate în producerea ori comercializarea lor defineşte piaţa întreprinderii. Piaţa întreprinderii se interferează cu pieţele produselor, fiecare deţinând o cotă parte din cealaltă. Întreprinderea se adresează, prin produsele sale, simultan, mai multor categorii de consumatori, utilizatori; acestea, la rândul lor, definesc anumite pieţe. Piaţa de desfacere a întreprinderii este reprezentată de toţi clienţii potenţiali, care au aceeaşi nevoie sau dorinţă şi care sunt dispuşi şi au capacitatea de a se angaja într-o relaţie de schimb pentru satisfacerea acelei nevoi sau dorinţe.

Ponderea ierarhică (norma de conducere) reprezintă numărul de persoane subordonate direct unui cadru de conducere.

Portofoliul de afaceri reprezintă totalitatea domeniilor strategice de activitate ale unei firme.

POS – Point of Sale - expresia desemnează punctul de vânzare cu amănuntul a bunurilor şi serviciilor având o echipare care serveşte acest proces. Un bancomat, de exemplu, sau un terminal pentru debitarea cardurior în magazine sunt POS-uri ale unei bănci. Raioanele specializate pentru vânzarea unor produse în cadrul magazinelor sau automatele comerciale sunt POS-uri tipice de comerţ. Termenul tinde să înlocuiască expresia echivalentă din limba  română.

Postul reprezintă unitatea de bază a structurii organizatorice descris prin rol (ce are de făcut ocupantul postului) şi statut (care este poziţia postului în raport cu celelalte). Fiecărui post ăi revine o configuratie specifică de sarcini, competenţe şi răspunderi.

Prime de salarizare. Cele mai uzuale prime sunt:

- prime de calitate (pentru identificarea defectelor sau evitarea pătrunderii componentelor cu probleme de calitate în produsul finit);
- prime de vânzare (pentru depăşiri ale valorii normate a vânzărilor);
- prime pentru munca în condiţii speciale;
- prime de producţie pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel; în partea inferioară, primele trebuie să stimuleze rezultatele după care, peste o limită să devină neinteresante, pentru a se evita surmenajul.

Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau operaţii. Economia de timp, (diferenţa între timpul normat şi timpul efectiv consumat de un lucrător pentru o operaţie) realizarea piesei sau operaţiei într-un timp mai scurt, aduce un salariu suplimentar. Practic, numai o parte din creşterea de venit ca urmare a creşterii productivităţii orare a muncii revine salariatului. Prima este reprezentată de o parabolă: ea creşte până când lucrătorul îşi dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule sunt: formula Taylor, formula Halsey sau Willans, formula Rowan, formula York, sistemul Bedaux şi formula Schueller. Dacă:  S = salariul cuvenit; s = salariul orar; t = timpul efectiv consumat; T = timpul normat pentru o piesă sau un produs; n = numărul de  piese realizate; p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă, P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar, atunci (în cazul sistemului cu prime): S = s t + n p iar P = 1/m [s (T – t)], unde m = 1/2 sau 1/3, cel puţin, în cazul formulei Halsey sau P = t/T[s (T-t)], în cazul formulei Rowan.

Ranking – Rezultatul aplicării unei metodologii acreditate de evaluare a întreprinderilor sau brandurilor. Se exprimă sub forma unei ierarhizări bazate pe indicatori specifici.

Rating – Evaluarea capacităţii viitoare a unei întreprinderi de a achita debitele integral şi la termen. Rating-ul se determină de către bănci şi agenţii de rating  cu scopul de a cuantifica probabilitatea de neplată în cazuri determinate. Ratingul se bazează pe evaluări privind indicatorii economici, managementul, organizarea şi piaţa întreprinderii. Publicarea ratingului contribuie la menţinerea unui mediu de afaceri sănătos (firmele cu un rating slab vor fi evitate, reducându-se riscul de blocaj financiar).

Regulamentul de organizare si funcţionare normeaza modul de structurare şi funcţionare a întreprinderii incluzând fişele posturilor, organigramele şi  diagramele de relaţii, informaţii detaliate cu privire la conducerea firmei (atribuţii şi competenţe), dispoziţii generale cu privire la modul de funcţionare a întreprinderii şi sistemele de sancţionare şi recompensare în funcţie de modul de realizarea a sarcinilor de către angajaţi.

Reguli ale economiei de mişcări. Obiectivul reducerii efortului a condus la elaborarea unor reguli ale economiei de mişcări aplicabile, în special, la muncile fizice. Acestea sunt:

- mişcările mâinilor şi ale braţelor să fie simetrice, simultane şi continue; evitarea situaţiilor în care una din mâini este imobilă ca şi a mişcărilor bruşte şi discontinue conduce la ridicarea productivităţii şi reducerea efortului;
- mişcările trebuie să fie cât mai uşoare, scurte şi rare; locul de muncă trebuie să fie astfel organizat încât să permită o alternare judicioasă a grupelor de mişcări; obiectele muncii să fie dispuse între zona normală şi cea maximă de lucru;
- succesiunea logică a mişcărilor;
- mijloacele de muncă şi obiectele muncii să aibă un loc fix şi bine determinat;
- utilizarea gravitaţiei ca sursă de energie care nu costă nimic (se vor folosi planurile înclinate pentru deplasarea obiectelor muncii; acestea nu vor fi aşezate la nivelul solului pentru a nu se consuma energie atunci când se ridică);
- regula grupării impune o asemenea organizare  care să permită aprovizionarea locului de muncă, acţiunea asupra sau evacuarea dintr-o dată a unui număr mai mare de produse (paletizarea şi containerizarea sunt exemple de succes în aplicarea acestei reguli);
- creşterea securităţii muncii;
- operatorul trebuie să poată lucra aşezat sau în picioare după bunul său plac;
- eliminarea controlului muscular şi mintal al mişcărilor (folosirea automatismelor - în cazul unor munci oamenii pot lucra fără să fie atenţi la ce lucrează);
- condiţiile de muncă favorabile reduc consumul de energie şi întârzie apariţia oboselii (oboseala este principalul inamic al muncii).

Reprezentanţă. Reprezentanţele sunt subunităţi organizatorice ale societăţilor comerciale care acţionează în ţara de origine a societăţii (dar alte sedii decât cel al societăţii) şi, mai ales, în alte ţări, pe baza unor autorizaţii şi unui regulament stabilit de societate, cu respectarea legislaţiei ţării în care este activă reprezentanţa. Reprezentanţele nu au personalitate juridică proprie şi capital propriu alocat; ele desfăşoară activităţi presupuse de obiectul de activitate al societăţii şi în folosul acesteia, în calitate de intermediar, având ca scop promovarea şi sprijinirea activităţii societăţii-mamă. Printre activităţile obişnuite ale reprezentanţelor se numără: emiterea şi primirea de oferte sau comenzi; negocierea şi încheierea de contracte comerciale pe seama societăţii mamă;  informare şi publicitate; asistenţă tehnică şi service pentru bunuri şi echipamente livrate clienţilor din ţară; prestări de servicii ce intră în obiectul de activitate al firmei; transporturi şi expediţii etc. Reprezentanţele firmelor străine în România funcţionează pe baza unei autorizaţii emise de Ministerul Industriilor şi Comerţului fiind obligte să plătească impozitele şi taxele stabilite în condiţiile legii (impozit pe profit, pe salarii, etc.).

Retail – se traduce prin vânzare cu amănuntul (formă de vânzare). Termenul este folosit tot mai des în articole pe teme economice din publicaţiile româneşti în locul celui de vânzare către consumatori (populaţie). El semnifică atât vânzarea bunurilor cât şi a serviciilor (inclusiv cele bancare, de exemplu) cu extindere asupra tehnologiei de vânzare.

Salariul de bază este partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului de muncă; suma precizată se acordă efectiv salariatului în anumite condiţii stabilite (timpul efectiv lucrat şi rezultatele obţinute în raport cu standardele de performanţă). El se stabileşte pentru fiecare salariat în funcţie de pregătirea, experienţa, abilităţile şi rezultatele persoanei, pe de o parte şi politica salarială a firmei, formele de salarizare, importanţă, complexitatea  şi răspunderea lucrărilor  ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.

Salariul, indiferent de denumirea sa, reprezintă suma de bani dată de patron salariatului în temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau ce trebuie efectuată şi pentru serviciile îndeplinite sau ce trebuie îndeplinite. Grupul american de consulting pentru Business Practice defineşte salariul ca “o recompensă acordată fiecărui angajat în schimbul contribuţiei sale la succesul firmei”. În timp ce definiţia românească pune accentul pe efortul ce trebuie recompensat, cea americană precizează că numai rezultatele se recompensează.

Scopul întreprinderii este stabilit de către proprietarii acesteia conform intereselor şi voinţei lor şi în concordanţă cu legile naţionale şi internaţionale. Se admite că prin întreprindere proprietarii urmăresc obţinerea unui beneficiu ca excedent din exploatarea capitalului pus la dispoziţia întreprinderii sub formă de bani, bunuri, creanţe şi muncă.

Seed Capital  (Seed Money) – bani folosiţi pentru a începe o afacere sau activitate

SOP - Standard Operating Procedures – reprezintă setul de instrucţiuni pe care o persoană trebuie să le urmeze pentru îndeplini o anumită activitate în condiţii de securitate a muncii (fără efecte nocive asupra propriei sănătăţi sau asupra mediului înconjurător) şi de productivitate maximă.

Strategia concentrării constă în alegerea unei căi unice de dezvoltare a întreprinderii prin orientarea tuturor eforturilor într-o singură industrie şi dezvoltarea unui singur produs (linie de produse), unei singure pieţe sau tehnologii.

Sucursală. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Aceste subunităţi sunt dotate de societate cu anumite fonduri cu scopul de a desfăşura o activitate economică, în concordanţă cu obiectul de activitate al societăţii; ele au o anumită autonomie economică şi decizională, în limite stabilite de societate. Activele şi pasivele lor fac parte din patrimoniul societăţii, personalul este angajat al societăţii, cu locul de muncă la sucursală. Sucursala se înregistrează, înainte de începerea activităţii, la Registrul Comerţului din judeţul în care va funcţiona.

Trezoreria firmei – Totalitatea mijloacelor de plată disponibile ale unei întreprinderi.

Unique Selling Proposition (USP) - Oferta unică de vânzare este prezentarea elementelor care diferenţiază produsul unei companii de cele ale concurenţilor. De obicei, ea se prezintă sub forma unei propoziţii clare, uşor de înţeles de către oricine, cu aparenţă de veridicitate şi care vorbeşte despre un beneficiu pe care doar compania sau produsul respectiv îl oferă consumatorilor. În spatele definirii unei USP se află următorii paşi de cercetare: listarea tuturor funcţiunilor şi atributelor produsului; exprimarea acestora în termeni de beneficii aduse cumpărătorilor; stabilirea celor mai importante beneficii din punctul de vedere al consumatorilor; determinarea, pentru fiecare beneficiu, dacă acesta este oferit şi de către competitori sau este caracteristic doar produsului în cauză; stabilirea beneficiilor importante şi care arată clar diferenţa între produsul în cauză şi cele ale competiţiei şi construirea mesajului care să le afirme. Astfel, oferta unică de vânzare este baza pe care se vor construi planurile de afaceri, de marketing, campaniile de marketing, design-ul produsului şi ambalajului, promovarea vânzărilor, acţiunile publicitare şi de relaţii publice.

Unităţile operative ale unei întreprinderi poartă diverse denumiri şi au roluri diferite prin care contribuie la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii (fabrică, uzină, atelier, departament, divizie, secţie, magazin, depozit, restaurant, hotel, punct de lucru, etc.). Ele nu au personalitate juridică, au o autonomie gestionară, organizează şi derulează activităţile operative (de execuţie) repartizate conform diviziunii muncii în întreprindere. Rolul lor esenţial este acela de a combina efectiv resursele (clădiri, materii prime, semifabricate, materiale, energie, informaţii, muncă) după anumită tehnologie pentru obţinerea bunurilor şi serviciilor ce vor fi vândute sau chiar pentru realizarea vânzării. Unităţile operative aplică deciziile stabilite de conducerea întreprinderii, valorifică informaţiile furnizate de aparatul administrativ şi funcţional, informează periodic şi răspund de respectarea deciziilor şi îndeplinirea obiectivelor stabilite. La acest nivel al unităţilor operative se determină în mare măsură: calitatea produselor şi serviciilor; nivelul costurilor; economisirea păstrarea şi securitatea resurselor; productivitatea muncii; menţinerea şi exploatarea corectă a maşinilor, echipamentelor, utilajelor şi instalaţiilor; gradul de folosire a capacităţilor; valorificarea timpului de muncă, a cunoştinţelor, experienţei şi abilităţilor personalului. În multe situaţii cea mai mare parte din resursele materiale şi umane este concentrată în unităţile operative ale întreprinderii; aparatul de conducere, funcţional şi administrativ, lucrează în principal cu informaţii şi resurse financiare. Întreprinderile mari au în structura lor multe unităţi operative funcţionând cu o diviziune a muncii accentuată; acestea au, de obicei, amplasamente diferite de cel al sediului principal. În cazul întreprinderilor mici sediul întreprinderii se suprapune de multe ori cu amplasamentul unităţii operative; în acelaşi loc (clădire sau chiar sală) se realizează atât activitatea de conducere cât şi cea de execuţie şi de către aceeaşi persoană (dacă întreprinderea nu are salariaţi) sau un număr mic de persoane (diviziunea muncii lipseşte sau este puţin accentuată). 

Vadul comercial este un concept complex  şi o variabilă măsurabilă, în acelaşi timp. El reflectă potenţialul unui amplasament de a atrage clienţi, de a genera vânzări importante, de a fi observat, vizitat de clienţi potenţiali sau consumatori. Calitatea vadului comercial are o determinare multiplă; ea este condiţionată de caracteristici fizice (urbanism, arhitectură,  circulaţie, oferta de mărfuri şi servicii, mobilarea şi utilarea spaţiilor de comerţ şi servicii, amplasamentul în localitate în raport cu alte centre de interes, integrarea în aglomerări de spaţii de comerţ şi servicii, în centre comerciale). Vadul comercial este determinat în mare măsură de comportamentul cumpărătorilor, de variabile psihologice. Un anume amplasament place, atrage, este simpatic, oferă satisfacţie, în timp ce altul-cu caracteristici fizice identice, eventual – este ocolit. Vadul comercial al unui amplasament este variabil în timp şi determinat, într-o anumită măsură, de operatorii de comerţ şi servicii prezenţi pe acel amplasament.

Valoarea unui activ. Analiza economică a consacrat soluţia potrivit căreia valoarea unui activ este dată de suma veniturilor actualizate care s-ar obţine din exploatarea activului respectiv, într-un orizont de timp infinit.

Venture Capital -  bani investiţi sau care sunt disponibili pentru a fi investiţi într-o societate care începe activitatea de obicei implicând un risc – se mai numeşte şi Risk Capital. Se realizează o finanţare cu capital propriu, pe perioadă limitată, prin asociere sau cumpărare de acţiuni, concomitent cu consultanţă pentru afacere. După stadiul în care se află afacerea se face distincţie între Early Stage şi Later Stage sau Private Equity. Obiectivul principal al investitorilor este obţinerea unui câştig important (asociat cu riscul mai mare asumat) cu ocazia vânzării ulterioare a participaţiilor (Exit). Nu se mizează pe dividende în perioada participării. Unii investitori urmăresc în special dezvoltarea de noi produse şi tehnologii care vor putea fi valorificate cu profit substanţial (Corporate Venture Capital).