Teoria privind managementul strategic oferă o perspectivă modernă în abordarea problematicii întreprinderii, accentuând acele aspecte care asigură viabilitatea întreprinderilor într-un mediu dinamic şi concurenţial.

Rădăcinile managementului strategic se găsesc în lucrările realizate de principalele companii de consultanţă în favoarea unor mari corporaţii internaţionale, în ultimele decenii ale sec. XX. Aceste lucrări au dezvăluit unghiuri de abordare noi în studierea provocărilor cu care se confruntă întreprinderile şi au permis reformularea unor teorii şi dezvoltarea unor noi seturi de cunoştinţe şi instrumente.

În prezent, managementul strategic este atât un curent de gândire în rândul economiştilor şi specialiştilor în management cât şi o disciplină predată studenţilor la cursurile universitare şi postuniversitare; mai mult decât atât, managementul strategic a devenit o practică ce se asociază frecvent cu succesul în afaceri.

Managementul strategic este considerat de cei mai mulţi autori un proces de planificare prin care se urmăreşte formularea şi implementarea de strategii cu scopul realizării de performanţe financiare superioare prin edificarea şi exploatarea la nivelul fiecărei afaceri a unui avantaj competitiv.

În principiu, acest proces de planificare are un conţinut explicit, parcurgând anumite etape (ce se prezintă în cele ce urmează) şi având ca rezultat definirea unei strategii formale. Se crede, însă că strategia, definită ca „un anumit model într-un lanţ de decizii” poate avea şi un caracter spontan, direcţia în care se îndreaptă firma pentru a-şi mări sau menţine nivelul de competitivitate ţinând mai degrabă de o logică internă a deciziilor strategice decât de o strategie formulată în avans.