1. Dizolvarea societăților comerciale

Next

Încetarea existenței societății comerciale obligă la parcurgerea a două faze: dizolvarea societății
și lichidarea ei.

Faza dizolvării societății cuprinde anumite operații care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune capăt activității normale a societății.

Faza lichidării societății presupune lichidarea patrimoniului, plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați.

Legea nr. 31/1990, republicată în 1998, privind societățile comerciale precizează următoarele cazuri în care o societate comercială română se dizolvă:

a)     trecerea timpului stabilit pentru durata societății;

b)     imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia;

c)     declararea nulității societății;

d)     hotărârea adunării generale;

e)     hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;

f)       falimentul societății;

g)       alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.