”Academia SpEranței – Voluntariat din Iubire pentru Viață” – un proiect educativ de pionierat în spațiul învățământului universitar din România

În cadrul activităților proiectului ”Academia SpEranței – Voluntariat din iubire pentru Viață”, în data de 11 Mai 2018 debutează seria de cursuri periodice de Prim Ajutor de Bază adresate întregii comunități universitare a ASE București – profesori, studenți, personal didactic auxiliar și administrativ.

Prin contribuția Departamentului pentru Situații de Urgență, Fundației pentru SMURD, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a ISU București-Ilfov, de două ori pe lună, în zilele de sâmbătă, dea lungul întregului an universitar vom beneficia de cursuri cu durata de patru ore pe serie, conform graficului existent în formularul de înscriere.

Fiecare cursant va participa atât la instruirea teoretică, cât și la atelierele practice destinate deprinderii tehnicilor de prim-ajutor utile în cele mai des întâlnite situații de urgență medicală. La finalul pregătirii cursanții vor primi diplome de participare.

Pentru înscriere, vă rugăm să utilizați formularul accesibil la adresa:
https://apex.oracle.com/pls/apex/f?p=17648:1:29111143383199:::::
Locația unde urmează să se desfășoare cursurile și atelierele practice, precum și alte detalii privind participarea vor fi transmise în timp util tuturor celor înscriși.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG SĂ NE PREGĂTIM ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ!